FAQ

Intrebari Frecvente Zbor cu Parapanta/Tandem

Gasiti raspunsuri la intrebarile cele mai frecvente legate de zborul cu parapanta in aceasta sectiune. Daca aveti alte intrebari, va rugam sa ne contactati si va vom raspunde cu placere.

  • Ce presupune decolarea cu Parapanta?

    Decolarea cu parapanta, contrar confuziilor frecvente, nu presupune saltul, ci decolarea de pe un deal sau platou. Nu se sare din avion! Decolarea se face usor, alergand cativa pasi.
  • Cum este zborul cu Parapanta?

    In functie de conditia meteo si de tipul de zbor, zborul cu parapanta este lin asemeni pasarilor. Pentru un zbor clasic de aclimatizare, decolarea se face pe o conditie stabila si presupune un zbor liniar, pana la aterizare. Zborul de aclimatizare este primul tau contact cu echipamentul si senzatia de zbor, urmand ca in functie de tine, sa optam mai tarziu pentru un zbor dinamic sau termic.
  • Ce presupune zborul Dinamic?

    Zborul dinamic cu parapanta presupune o panta (deal, faleza) si un vant destul de puternic pentru a mentine aripa in aer. Soaring (sau zbor dinamic) este tipul de zbor pe care il practica pescarusii la faleza. Pe acelasi principiu, zborul cu parapanta la dinamica este unul placut si de durata.
  • Ce presupune zborul Termic?

    Zborul termic este un zbor avansat cu castig de inaltime. De la locul de decolare urcam la o inaltime mai mare folosind curentii termici ascendenti. Acest tip de zbor este avansat si presupune o pregatire in prealabil pentru confortul pasagerului. Zborul termic te poate duce la distante semnificative fata de locul de decolare.
  • Ce trebuie sa fac la decolare?

    Decolarea cu parapanta in tandem, presupune sa alergi cativa pasi impotriva directiei vantului, la indicatiile pilotului care zboara cu tine.

  • Cum sa ma imbrac pentru zbor?

    Ideal, pentru un zbor confortabil si in functie de anotimpul in care zbori ai nevoie vara de: bluza cu maneci si manusi iar iarna: geaca de vant sau ski si manusi.

  • Cum sa ma incalt pentru zbor?

    Bocancii cu talpa dura (de munte) sau ghete cu glezna.

  • Cum primesc pozele si filmarea?

    Vino cu un card de minim 2GB si iti vom transfera fisierele media dupa ce aterizam. Daca nu ai un card le vom trimite prin transfer la adresa de email precizata de tine.

  • Cum ma programez pentru zbor?

    Programarea pentru zbor se poate face telefonic, la numerele de telefon afisate pe website sau completand formularul de pe pagina rezervare.

  • Exista o varsta minima/maxima?

    Nu, copii pana in 18 ani, zboara doar  cu acordul parintilor. Greutatea minima este 40 kg, greutatea maxima 100kg, trebuie sa fi clinic sanatos.